Toți știm că rata divorțurilor este în continuă creștere. Căsătoria înseamnă, de cele mai multe ori, parteneriat. Sau ar trebui să însemne. Nu vreau să scriu despre acest parteneriat ci despre parteneriatele din cadrul proiectelor europene și am ales această imagine întrucât pare mai ușor de vizualizat.
Exercițiul PHARE, proiectele din perioada de pre-aderare, ar fi trebuit să pregătească societatea românească pentru parteneriat. Și, într-o oarecare măsură, a reușit. Exercițiul 2007 – 2013 a însemnat însă o cu totul altă scară (volum, mărime, rezultate, efecte) și presiunea din întreg sistemul de finanțare a testat, în fiecare zi, cu mult stres, orice parteneriat insuficient de puternic. Sau de clar (”la bine și la rău”).
Exercițiul financiar european 2007 -2013 a însemnat însă, cel puțin la nivel public, asumarea conceptului de Acord de Parteneriat, v. modelul celebru acum între Președinte și Premier. Despre acest Acord văd posibilă o analiză a funcționării lui într-o parodie după Shakespeare: ”Cum vă place?”
Potrivit Ordonanței nr. 64/2009, ”proiectele finanţate din instrumente structurale în cadrul programelor operaţionale pentru obiectivul convergenţă pot avea ca beneficiari parteneriate compuse din două sau mai multe entităţi cu personalitate juridică, înregistrate în România şi/sau în statele membre ale Uniunii Europene” iar ”autorităţile sau instituţiile finanţate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu entităţi din sectorul privat, numai prin aplicarea unei proceduri transparente şi nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat.” (art. 23 și art. 24).
Zilele trecute m-am uitat pe o parte dintre sutele de anunțuri publicate în anul 2013 pentru selecția de parteneri de către autoritățile și instituțiile publice din România, îndeosebi pentru call-urile lansate de AMPOSDRU în perioada iunie – august 2013. O mare diversitate… De la anunțuri foarte vagi (”cei interesați sunt invitați la sediul nostru”) până la unele extrem de detaliate (prezentarea în detaliu a proiectului, cu titlu, activități și rezultate, cu impunerea unui număr de parteneri, a rolului și bugetului fiecăruia). În viziunea mea drumul arată altfel.
Ca viitor partener într-un proiect, sau lider de parteneriat, aș vrea să îmi cunosc mai bine partenerii, înainte de a contracta proiectul. Mai întâi aș vrea ca fiecare dintre parteneri să poată demonstra, prin aplicația de selecție, că înțelege obiectivul unui anume DMI (Domeniu Major de Intervenție), că își asumă indicatori, rezultate, activități, dar, mai ales, partenerul selectat face sens cu proiectul, adică sunt împărtășite valori și obiective comune.
Este oarecum o atitudine arogantă să spui: ”aștia suntem noi, avem control pe grupul țintă J, astfel că ne alegem partenerii după niște tipare stabilite de noi”. Personal, cred în acel parteneriat care generează valoare, pentru că împreună înseamnă mai mult decât suma competențelor și capacităților fiecărui partener. Și mai cred că exercițiul de a planifica împreună și a modela proiectul este primul teambuilding și prima oportunitate de testare a funcționalității viitoarei echipe de implementare.
Înțeleg că această abordare este consumatoare de timp. Ca actor public întâi trebuie să știu ce vreau eu, apoi trebuie să înțeleg către ce domeniu de expertiză trebuie să mă îndrept pentru selecția de parteneri. Întrebările sunt multe: Ce trebuie ei să știe mai bine decât mine? Ce pot ei să facă mai bine decât mine? Ce nu aș vrea eu să fac în acest proiect și trebuie făcut de unul dintre parteneri? Care este acea activitate care face cel mai mult sens cu mine și pe care îmi construiesc sustenabilitatea? Etc. Răspunzând deschis și înțelegând că împreună va fi mai ușor decât de unul singur, orice anunț de selecție va fi mai simplu de redactat și va transmite onestitate și deschidere.
De aceea, pentru parteneriatele care sunt deja setate în proiecte implementate sau în curs de implementare, curiozitatea mea este următoarea: care este performanța acelor proiecte (indicatori realizați și buget executat) în care parteneriatele nu au funcționat? Există o corelație între performanță și proiectele blocate (total sau temporar) pentru că unul dintre Parteneri s-a retras? Și dacă lipsa de atenția acordată parteneriatului, modului de stabilire, corelează negativ cu performanța, poate că atunci se va acorda mai mult timp, mai multă atenție, procedurii de selecție de parteneri.
Ca reprezentant al unei organizații care a încercat să fie un partener ”limpede” (”suntem împreună, nu ne tragem preșu’ de sub picioare, da?”), consider că dacă criteriile vor fi clare și procedura transparentă, s-ar putea să apară surprize în selecție. Iar surprizele să fie plăcute pentru că există identitate de valori și partenerii vor face sens lucrând împreună.
Să încheiem în nota de deschidere: ”Un cuplu este bine închegat atunci când cei doi parteneri simt nevoia să se certe în același moment”, Jean Rostand, scriitor