M-am gândit zilele trecute la Raed Arafat și președintele Băsescu. Întâmplător eu știu punctul de vedere al lui Raed Arafat de mulți ani, când nu era atât de celebru. Pe scurt, Arafat spune: există un moment important în procesul de interacțiune cu un beneficiar al sistemului de sănătate: momentul de intrare, de criză. Momentul când suni la 112, când altcineva sună pentru tine. Urgențele reprezintă un cost major în sistemul de sănătate. Pentru că implică medici de specialități diferite, prezenți într-un spațiu care presupune costuri importante de dotări, tehnologie, administrare. O urgență majoră, care presupune din prima secundă echipaje speciale, transfuzii, săli de operație imediat funcționale, înseamnă zeci de mii de euro în prima oră.
Imaginați-vă că sună cineva la 112 pentru un accident major de circulație cu trei tineri în stare gravă. Faptul că sunt tineri înseamnă o urgență în plus pentru că statul are deja realizată o investiție majoră în ei (alocație, educație, sănătate gratuită până la 18 ani, gratuități la transport, alte servicii din infrastructura socială). Statul are interesul de a le permite accesul imediat la servicii medicale de calitate pentru că vrea să îi recupereze integral pentru a putea participa la crearea de valoare. Echipajele care sosesc la locul accidentului vor fi apoi direcționate către cele mai apropiate unități medicale care pot interveni. Cine face alegerea între Spitalul de Urgență Floreasca și Spitalul de Urgență MedLife de vis-a-vis?
Personal am câteva întrebări importante: 1) Oare spitalele private vor acumula același nivel de datorii? 2) Personalul din spitalele private va avea un comportament diferit? 3) Cine formează personalul din spitalele private, tot statul? Cred că în spitalele publice sunt probleme de management. Pentru multe dintre ele problemele generale ale sistemului evit să mă pronunț pentru că nu sunt calificată să o fac. Însă pot să mă pronunț pe subiectul resurselor umane. Eu sunt convinsă că o asistentă medicală care nu mișca un deget în spitalul public dacă degetul nu era ”atins”…, de o clipă de grație bineînțeles, nu îl va mișca nici în sistemul privat. Și nu spun aceasta ca pacient sau client al unui spital privat, deși locuiesc în București și am verificat deja sistemul. O astfel de asistentă va fi la fel de țâfnoasă, de nemulțumită, de repezită și la ”privat”. Pentru că ea nu știe să fie altfel. Pentru că ea este la fel și acasă, unde întreaga familie trebuie să îi suporte ”toanele” și o scuză prin faptul că vine obosită de la spital.
Titlul postului meu are însă legătură cu debaterea dintre cei doi menționați la început. Eu nu știu ce spune acum Arafat, însă toată media face public ceea ce spune președintele Băsescu. Este foarte posibil ca Arafat să aibă interese diferite, diferite de cine era acum 8 ani. E posibil și este natural să avem, în fiecare zi, alte perspective decât cele de ieri. Nu înseamnă că suntem nestatornici ci flexibili și open minded. Gândindu-mă însă că Arafat nu va avea niciodată acces la acceași acoperire media ca să aflăm de ce este ”dușmanul sistemului privat de sănătate” am corelat gândul cu lupta dintre David și Goliat. David este celebru prin multe fapte. Însă victoria lui în fața lui Goliat înseamnă doar că este unul dintre puținii care au reușit să conteze. Nu înseamnă, în nici un caz, că este singurul sau printre puținii care au avut curaj să-și înfrunte adversarul mai mare, mai important, mai puternic decât ei.
P.S. În această perioadă voi face mai multe dedicații, pentru că e o altă formă a mea de a face daruri. Acest post este dedicat prietenelor și prietenilor mei care au, din când în când, curajul să îl înfrunte pe Goliat. Chiar dacă, deseori, constată că Goliat locuiește în același corp fizic ca și ei.