Iepurașul își face lucrarea de licență și tare mai era minunată toată pădurea. Curioasă, vulpea apare în zonă și îl întreabă:
– Ce faci iepurașule, despre ce scrii tu?
– Am început proiectarea cercetării și plănuiesc să descriu cum este mâncată vulpea de un iepure.
– Ha-ha-ha…, păi cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe, poate invers.
– Cercetare științifică vulpeo, dacă nu crezi, te aștept diseară la vizuină.
A doua zi, de dimineață, pădurea este uimită la vederea pielii vulpii întinse la uscat în fața viziunii iepurașului.
Copleșit de curiozitate, vine și lupul la iepuraș să îl întrebe despre ce scrie.
– Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licență, studiez cum poate fi mâncat un lup de către iepuraș.
– Hahahahahaha…, cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare ca și mine?
– Lupule, eu nu mă distrez, e cercetare științifică riguroasă, dacă nu crezi ne vedem diseară la vizuină….
A doua zi de dimineață, stupoare…, pielea lupului era întinsă la usact în fața vizuinii, lângă cea a vulpii.
Nemairezistând, ursul plecă și el către iepuraș întrebându-l același lucru, despre ce scrie în lucrarea de licență.
– Oh.., am ajuns deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum poate fi mâncat chiar și un urs de un iepuraș….
– Hahahahahah…, hohohoho…., ce tot spui tu acolo pricăjitule…, cum o să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
– Nu crezi? Aceasta este cercetare științifică, nu este o glumă. Vino deseară la vizuină și ai să te convingi.
În dimineața următoare toată pădurea era șocată…, pielea ursului cu bucățele de carne sfășiată pe ea, era întinsă lângă cea a lupului și cea a vulpii.
După câteva ore, când ligioanele pădurii se răspândiseră care încotro… râzând el de data aceasta, iepurașul ieți din vizuină, de gât cu leul cel fioros:
– Ai văzut iepurașule? Ce îți spuneam eu? Tema nu contează ci coordonatorul…
Comment: cât de mare era viziuna iepurașului astfel încât coordonatorul să se simtă bine primit?