Totul a început de vineri.
Dimineața ședință, dificilă. La prânz strigături, la un alt birou. Vorbit la
telefon, susținut deplasare Călărași. Dupa-amiază ședință: 6 părți la aceeași
masă. Seara telefon: 2.3. nu arată așa cum am sperat. Și mai seara, fiica mea
la petrecere – ce bine, nu are 4 ani și are zile de naștere programate la ora
19.30 seara. Plecat la Bolovani: târându-mă către mașină pentru că energie nu
mai aveam.
Sambata retur la București:
mailuri, lucrat la teză (”fericirea paradoxală”, G. Lipovetsky), planificare
pentru ordinea de zi a ședinței de luni. Citit ghid 2.3., oferit feed-back
(adică tot scris). Ordine în hârtii, printat, semnat. Duminică plecat din nou
la Bolovani, copii, teme, program de cumpărături. Și în toată această perioadă
un gând care se învârte continuu în mintea mea: ”pleacă Bogdan”. Peste 9 zile,
peste 8 zile, peste o săptămână.
Începe ziua de luni. Ședință.
Pleacă Bogdan, la sfârșitul acestei săptămâni. Trebuie să schimb prosoapele și
să comand mâncare pentru câini. Să confirm bucătăria de la pensiune. Să mă ocup
de o sumă de acte – închiderile la decembrie. OK. Am ratat ședința. Din nou, am
ratat să le spun oamenilor și despre ceea ce fac bine. Cică în fiecare ședință este cineva (de regulă un șef) care ceartă și
nu știe să aprecieze nimic. Astăzi, pentru a ”n” oară, am fost eu. Să fi
scris atunci introducerea de mai sus ca să scuz? Interesează pe cineva gândurile
care mă preocupă pe mine? Nu. Nu cred.
Cred că fiecare în viață
trebuie să își împlinească visul. Pentru că știu că nimeni nu va pune pasiune
și energie decât în ceea ce îl interesează. Astăzi nu îmi place, în primul
rând, mie de mine. Așa că, natural, nu am pretenția să plac altcuiva.
Dintotdeauna am preferat ”să știu cum stau”. Am preferat disputa, discuțiile în
contradictoriu, conflictele. Pentru că sunt vii. Pentru că presupun energie,
viață, pasiune. Absența conflictelor este un indicator pentru faptul că oamenii
știu că nimic bun pentru ei nu poate să iasă dintr-o anume relație, un anume
proces, o colaborare. Și dacă nu avem beneficii din faptul că suntem împreună,
muncim împreună, atunci de ce o mai facem?
”Ședințele sunt pentru șefi
să se descarce pe subalterni… .” Nu, mulțumesc. Sunt toate părțile mai
câștigate dacă mă duc la terapie. Măcar atunci fac ceva pentru mine, pentru
sufletul meu.