CESI, considerată cea mai mare entitate sindicală europeană la Bruxelles este prezentă cu luări de poziții pentru toate politicile formulate de Comisia Europeană. Exprimându-și poziția față de platforma ”Rethinking Education: Investing in skills for better socio-economic outcomes” (CE, 2013) din primele două aliniate, sindicatul se delimitează de înțelegerea pe care o are Comisia asupra educație, considerând că educația nu trebuie limitată la dobândirea de abilități necesare economic. E ca și cum eu personal nu pot să mă gândesc la copiii mei ca la niște ”vehicule” pline de abilități și aptitudini folosite/folosibile pentru rezultate socio-economice mai bune. Eu mă gândesc că fiica/fiul meu trebuie să devină adulți care fac sens cu societatea în care trăiesc, în care să se simtă confortabil din punct de vedere economic dar și cultural.
Citind documentul menționat mai sus am căpătat o altă înțelegere asupra modului de gestionarea a banilor din Fondul Social European, asupa dificultăților de gestionare cu sens a fondurilor publice. Mulți dintre noi, atunci când interacționăm cu tineri și copii constatăm că aceștia ar vrea activități/cluburi/formări în antreprenoriat, meșteșuguri, artă, leadership, pentru că ei cred că i-ar ajuta în devoltarea lor ca persoane independente. Și suntem seduși de ideile lor și am vrea să suținem astfel de proiecte, însă avem o mare problemă cu indicatorii și măsurarea impactului. Căci în educație rezultatul nu poate fi obținut de astăzi pe mâine…
Doi sunt actorii importanți din domeniu: Ministerul Muncii și Ministerul Educației. Primul ar trebui să acționeze pentru ”astăzi” – forța de muncă neocupată de astăzi. Cel de-al doilea pentru forța de muncă de ”mâine”. Gradul de ocupare a forței de muncă, din anul 2020 să spunem, este un rezultat comun al celor doi actori sociali. Poate că și de aceea există o singură entitate de administrare a Fondului Social European.
Însă anul 2020 nu este o destinație, ci un an ca oricare altul. Când CE își propune creșterea numărului absolvenților de studii superioare cu 40% întrebarea este ”de ce”? Care este fundamentarea pentru această țintă și în ce fel creșterea numărului celor cu studii superioare este un răspuns adecvat cererii de pe piața muncii?
Sigur că șomajul tinerilor este o mare problemă europeană – în multe state se vorbește deja despre o ”generație pierdută”, inclusiv la Davos, anul acesta. Însă convingerea mea este că problema nu e limitată la ”skills/abilități” (să se ocupe Ministerul Muncii) sau la ”knowledge/cunoștințe” (să se ocupe Ministerul Educației). Provocările vin din asumarea unor noi comportamente. Iar învățarea unor comportamente nu se poate face cu mintea pe care o avem majoritatea dintre noi acum. Eu cred că am avea nevoie de lideri (și antrenori, da…). Însă și acest comportament ar trebui învățat și obligatoriu exersat și antrenat până la nivel de performanță. Că e despre muncă, devotament, frustrare că nu îți iese din prima, responsabilitate și responsabilizare, prezență, răbdare, amânarea gratificării ș.a.m.d.