Care este diferenţa între a-ţi plăcea cineva şi a fi fanul/suporterul acelei persoane/personalităţi?
Iniţial am încercat mai multe variante de răspuns însă nu am fost mulţumită de modul în care funcţionează propunerile mele. M-am gândit că poate fi vorba despre cunoaştere: un anumit nivel de cunoaştere, de informaţii pe care le ai despre acea persoană îţi permite să faci o alegere între cele două atitudini. M-am gândit apoi că poate fi vorba despre identificare: devii fanul acelui personaj pentru că pare să gândească la fel ca tine, are aceleaşi preocupări, se îmbracă la fel sau invers, tu ca fan aspiri la toate elementele lui de identitate, te regăseşti în el. M-am mai gândit apoi că poate fi vorba despre justificare: acţiunile lui, modul lui de a fi îţi permit să faci parte, prin aderare, la o comunitate în care te regăseşti, care îţi satisface nevoia de apartenenţă la “ceva” sau “cineva”.
Exerciţiul meu pentru cititori este: recitiţi, vă rog, fragmentul anterior.
V-aţi “gândit” şi voi?
Eu cred că această întrebare nu este despre „a gândi”, ci despre a iubi.
Pare să fie o diferenţă între a-ţi plăcea „cineva” şi a iubi pe cineva. Diferenţa vine din a-l iubi cu toate ale sale: bune sau rele. Provocarea vine din a-l iubi, pe măsură ce trec anii cu toate ale sale ”rele”.
Am început să scriu făcând referire la calitatea de fan – suporter al cuiva. Imaginaţi-vă situaţia în care îţi aperi muzicianul preferat chiar dacă a fost internat într-o clinică de reabilitare, după ce tocmai şi-a înjurat fanii la ieşirea de la un concert.
Însă eu m-am gândit la membrii unui partid politic. Fie ei la putere sau fie ei tocmai intraţi în opoziţie. Aşteptarea fundamentală în societatea românească pare să fie aceasta: membrii partidului din care noi facem parte, dar şi a cărui lideri suntem (ai fan club-ului…) trebuie să ne fie devotaţi întodeauna. Sunt mai mult presupuneri aici:
– liderii îşi imaginează că cineva se înscrie într-un partid pentru că are un interes personal;
– membrii de partid presupun că vor regăsi în structura respectivă oameni cu aceleaşi valori sau principii de acţiune;
– oameni valoroşi care ar vrea sau ar putea face ceva în plus pentru performanţa unei societăţi nu îşi manifestă această disponibilitate – preferând să-şi rateze o parte din potenţial – pentru că a te înscrie într-un partid înseamnă o etichetă care schimbă perspectiva oricăror evaluări ulterioare: „a ajuns Acolo pentru că l-au pus cei de la partid…”
– liderii acordă atenţie, inclusiv personală, mai degrabă celor de care au nevoie, cărora le caută atenţia, decât celor care le acordă atenţie; s.a.m.d
Toate aceste presupuneri nu sunt discutate „deschis” pentru că mecanismele sociale funcţionează şi ele compensatoriu: îmi este mai simplu să îmi păstrez pasiunea pentru muzicianul preferat dacă nu ştiu că tocmai şi-a înjurat fanii.
Una dintre părerile mele este aceasta: nu există performanţă guvernamentală în România pentru că cei implicaţi nu au – în majoritatea cazurilor – nici un fel de experienţă de a lucra împreună. Nici ca membri ai echipei guvernamentale, nici ca membri (atenţie!, nu şefi) ai echipelor din ministerele pe care le coordonează. Şi astfel mulţi dintre prietenii mei vor zâmbi acum: am folosit “coordonează” în loc de “conduc” – aceeaşi istorie veche de când lumea: controlul – la ce foloseşte, cui foloseşte, ce presupune de fapt?
O mică buclă de final: îşi propune muzicianul să îşi controleze fanii?