A fost odată ca niciodată…
și e din ce în ce mai puțin important ceea ce a a fost odată, pentru că nu va mai fi. Niciodată.
Când tânjim după ceva ce a fost ignorăm realitatea prezentului și imposibilitatea de a recupera ceea ce ”a fost odată”. E.g.: ”Mi-a fost drag, e adevărat. M-a făcut să plâng. M-a făcut să râd. Să zâmbesc.” Însă nu mai are cum să fie la fel. Pentru că eu nu mai sunt la fel.
Aceasta este o lecție de comportament, inclusiv de business. Și se referă la timpul pe care îl pierdem, îl risipim analizând ceea ce s-a întâmplat, de regulă rău. De regulă, nimeni nu alocă timp analizei contextului în care ”s-au câștigat bani”, însă este alocată multă energie ca să se analizeze de ce și cum s-au pierdut bani. În ce fel este mai important să înțelegem (”vom înțelege?”) în ce fel pierdem bani = resurse, decât în ce fel îi câștigăm? Am putea, analizând modul în care obținem resursele să consolidăm un comportament de succes. Adică ne-ar fi mai clar cum obținem bani, în ce fel, în ce tip de context, cum am funcționat noi, cei de lângă noi ș.a.m.d.
Dacă nu cunoaștem succesul, cum l-am putea obține, repeta?
Cel mai comod este să credem că plângându-ne de milă pentru ceea ce ni s-a întâmplat rău și analizând cauzele ”răului”. În fapt succesul înseamnă acum tot mai multă viteză. Nimeni nu are timp să analizeze de ce a pierdut bani. E neimportant. Banii pierduți nu se mai întorc, însă pot fi înlocuiți de alți bani, de timp, de resurse, de noi înșine, inclusiv de ceea ce facem pentru ceilalți.
E afară o culoare minunată în asfințit. Dacă aș fi mai publică, cu acest blog, întrebarea mea ar fi: ”Câți bani face acest asfințit?”.
Cât valorează acest asfințit în varianta „5 minute de privit la curgerea norilor”. În varianta combinată cu ascultarea unor piese de Enya. Sau o alta: combinată cu Enya și scrierea unui text în care încerci să fii tu însăți. Autentică.